Bătaie de cap

Entuziasmat de începerea liceului, m-am gândit că trebuie să-mi scot faţa de sărbătoare de la naftalină, că de, nu în fiecare zi păşeşti cu emoţie pe poarta liceului.

Prima zi(luni), interesantă aş putea spune, colegi noi, diriginta, şi discursul inevitabil ce nu a ajuns până la timpanul nostru pentru a ne “gâdila” auzul.

A 2-a zi(marti), eram aşa pierdut în spaţiu ca un boboc ce sunt, încât nu am putut face cunoştinţă cu întregul “penitenciar” dar, am reuşit să fac un schimb de saluturi politicoase cu colegii şi m-am calmat când am vazut că nu se insistă pe uniformă, doar pe decenţă, spre extazul meu interior.

Următoarele zile am picat în puţul socializării, încercând să-mi fac cât mai mulţi prieteni de la care să aflu micile secrete ce te ajută să supravieţuieşti în mediul ostil în care s-a transformat şcoala datorită sistemului educaţional extra aglomerat care îţi acordă timp doar pentru respirat, câteodată, deoarece oamenii de la conducerea Ministerului Educaţiei au uitat de faptul că şi ei au fost adolescenţi scârbiţi de sufocarea provocată de şcoală.

Tot ceea ce îmi dăduse aripi la început, m-a făcut să mă prăbuşesc ulterior, când am fost lovit ca de un autobuz, aflând de regulile stricte pe care trebuie să le respectăm altfel vom avea parte de o excursie plină de suspans în biroul directorului, care se impune cu adevărat.
Duc dorul generalei pe care o uram acum câteva luni, generala permisivă unde puteai să scoţi câte un cuvânt mai deplasat, ceea ce nu se întamplă la liceu unde trebuie să crâşneşti din dinţi şi să dai dreptate necondiţionat.