Hoţii de suflete

În zilele noastre problema viitorului nu mai este de actualitate. Părinţii au resursele şi noi ne pricepem de minune să ne asigurăm că le irosim.Talentul şi ceea ce ne place să facem nu mai reprezintă interes, talentul stând închis într-o cutie a sufletului ştearsă şi prăfuită, fără să ne întoarcem privirea asupra sa. „Dumnezeul” nostru a luat înfăţişarea tehnologiei, a facebook-ului care ne stoarce de energie, precum apa dintr-un burete. Nu sunt sigur, dar cuvântul „rudimentar” cred că nici nu mai apare în toate dicţionarele. De ce? Pentru că este asociat cu vechiul, mizerul şi inutilul. Sunt total împotriva acestei gândiri. Faceţi doar o mica excursie în adâncul memoriei şi sufletului vostru şi vă veţi aduce aminte cât de frumoasă era copilăria când, drept cadou, primeaţi o maşinuţă veche din metal mancată de rugină, ori o papuşă urâtă cu nasturi pe post de ochi. Cât de frumoase erau momentele ce urmau, când ieşeai în faţa blocului şi începeai să-ţi imaginezi tot felul de lucruri, puteai sta zile întregi „conturând” scenarii fantastice în căpşorul tău de copil. Câţi „mititei” contemporani nouă îşi mai folosesc imaginaţia astfel? Toate aceste lucruri le sunt furate de jocurile ultra-moderne care fac totul pentru ei, crează o lume imaginară în locul lor. Sincer, mă simt norocos că am avut şansa să mă bucur de copilărie în cel mai favorabil mod pentru mine. Tehnologia avansată pusă la dispoziţia unor „oameni în miniatură”, nu va duce la ceva bun, leneveala instalându-se şi astfel vom face un pas uriaş către preistorie, devenind iar oameni nedezvoltaţi mental, înapoiaţi. Nu cred că tehnologia ne poate ajuta să ne ridicăm, eu cred că ne droghează imaginaţia, paralizând-o. Şi mă tot întreb ce se va întâmpla cu societatea care merge pe premisa că „meseria asta e de viitor”. Sunt de acord, dar preferi să faci toata viaţa ceva ce nu îţi place doar pentru a avea o viaţă exterioară perfectă? Ce se întâmplă cu sufletul care se presupune că trăieşte mai mult decât corpul? În zilele noastre sufletul moare înaintea gazdei sale, pentru că nu mai simţim nimic, sentimentele fiind estompate. Vreau sa trăiesc o singură zi ca pe vremea bunicilor mei... ştiu, vă înţeleg nedumerirea, e ciudat să-mi fie dor de perioade în care nici nu am trăit.